Iosif din Arimateea și înmormântarea lui Isus
După moartea lui Isus pe cruce, majoritatea ucenicilor s-au retras. Golgota, scena execuției, a rămas tăcută, iar apropierea Sabatului cerea ca trupurile să fie coborâte cât mai repede. În acest context, un personaj mai puțin cunoscut a făcut un gest care avea să devină esențial în narațiunea creștină.
Iosif din Arimateea era un om influent, membru al Sinedriului și, potrivit Evangheliei după Matei (27:57-61), devenise ucenic al lui Isus. Spre deosebire de cei care l-au urmat deschis, Iosif și-a păstrat credința în taină, probabil din teamă sau din prudență. Ioan îl numește „ucenic în ascuns”.
După moartea lui Isus, Iosif a mers direct la Pilat și a cerut trupul. Acesta este un detaliu important. În mod obișnuit, trupurile celor crucificați erau lăsate pe cruce sau îngropate într-o groapă comună. Doar cineva cu poziție și curaj putea face o astfel de solicitare. Pentru Iosif, acel drum nu era doar o formalitate birocratică, ci un pas public prin care își asuma apartenența la cei care îl urmaseră pe Isus.
Primind acordul, Iosif s-a ocupat personal de coborârea trupului de pe cruce. L-a înfășurat într-o pânză de in curată, conform tradiției evreiești. Nicodim, un alt membru al elitei iudaice care se apropiase de Isus, i-a oferit miruri și aloe – gesturi funerare rezervate persoanelor respectate.
Un detaliu esențial este că Iosif nu a căutat un mormânt oarecare. A ales să-l îngroape pe Isus în propriul său mormânt nou, săpat în stâncă. În cultura vremii, mormântul familial era o chestiune de statut și onoare. A oferi acel loc unei persoane condamnate era un act de devotament personal și renunțare.
Evangheliile menționează că două femei – Maria Magdalena și „cealaltă Marie” – au asistat de la distanță. Prezența lor tăcută contrastează cu absența celorlalți ucenici și subliniază fidelitatea lor până la capăt.
Gestul lui Iosif a fost, la prima vedere, unul discret. Dar în absența lui, trupul lui Isus ar fi putut avea o soartă cu totul diferită. Fără acel mormânt, fără acea înmormântare demnă, poate că relatarea învierii nu ar fi fost atât de bine ancorată în istorie.
Astăzi, locul presupus al înmormântării este venerat de milioane de pelerini. Puțini își mai amintesc că în spatele acestui loc stă un om care, într-un moment de tăcere generală, a acționat. Iar acțiunea lui, simplă dar curajoasă, a scris una dintre cele mai importante pagini din istoria creștinismului.
Citești și despre: Întoarcerea lui Simon Petru după lepădare
Citești și despre: Cheia lui David - Povestea completă
Vezi produsele noastre inspirate din Biblie în Catalogul nostru de produse biblice
